Piatra de la Cosăuți, cu plumb în crăpătură

Piatra de jos a venit de la Cosăuți, de pe Nistru, în 1972. Simion a adus-o cu o căruță împrumutată de la un văr din Vertiujeni. Drumurile erau de pământ, și caii s-au oprit de două ori. Ion era copil și ține minte doar praful și faptul că unchiul Toader blestema piatra, nu caii.

În 1998 piatra a crăpat de la centru spre margine. Toader a topit plumb de la niște țevi vechi și l-a turnat în crăpătură. Plumbul se vede și acum, o dungă cenușie pe care făina nu o acoperă de tot. Ion spune că piatra macină mai fin de când are plumbul, ceea ce Pavel nu crede, dar nici nu se ceartă.

Vera Munteanu pune mâna pe margine de fiecare dată când intră. Zice că așa știe dacă moara a lucrat în ziua aceea: piatra e caldă. Dacă e rece, lasă porumbul și vine a doua zi. Zmeu o așteaptă pe prispă și primește coaja de pâine pe care o ține mereu în buzunarul paltonului.

Deasupra pietrei e un coș de lemn pe care Ion îl lovește cu palma când porumbul se oprește. Coșul a fost făcut de Pavel în aceeași vară cu roata. Pe fundul lui e scrijelit „nu-l umple până sus”, pentru că o dată, în 2014, s-a răsturnat peste cizmele lui Ion.